Dacă nu ACUM, atunci CÂND? Dacă nu NOI, atunci CINE?

__________________________________________________________________

Efectul CERNOBÎL

La 26 aprilie 1986 a avut loc cel mai grav accident nuclear din istorie, cu consecinţe majore asupra sănătăţii publice şi mediului înconjurător, precum şi cu urmări sociale şi economice importante. La aproape 20 de ani de la accident, termenul „Cernobîl” a intrat în conştiinţa colectivă, căpătând proporţiile unui mit.

Efectele accidentului de la Cernobîl nu pot fi minimalizate, însă, chiar şi astăzi, nu există o opinie comună în privinţa impactului asupra sănătăţii umane. Numărul total de decese variază, în funcţie de sursă, de la câteva zeci de cazuri până la câteva milioane, la fel ca şi numărul de cancere sau de malformaţii congenitale.

Incendiul care a urmat exploziei reactorului numărul patru nu a fost stins decât la data de 6 mai 1986. Pe toată această perioadă au fost eliberate în mediul înconjurător cantităţi mari de gaze rare şi de materiale radioactive. Conform estimărilor programului internaţional pentru monitorizarea efectelor accidentului de la Cernobîl asupra sănătăţii (IPHECA), iniţiat de Organizaţia Mondială a Sănătăţii, cantitatea de material radioactiv eliberată în mediu a fost de 200 de ori mai mare decât cea rezultată în urma exploziilor de la Hiroshima şi Nagasaki.

S-a estimat că întreaga cantitate de xenon, jumătate din cea de cesiu şi de iod şi 5% din restul elementelor radioactive prezente în reactor au fost aruncate în atmosferă. Cea mai mare parte a contaminat zona învecinată centralei nucleare, în timp ce gazele cu densitate scăzută au fost purtate de vânt, iniţial, de-a lungul Ucrainei, Belarusului, Rusiei, iar apoi, în Scandinavia, Polonia, Cehoslovacia, Austria şi sudul Germaniei. În ultimele zile, din cauza schimbării direcţiei vântului, au fost afectate ţările din sudul continentului: România, Grecia, Bulgaria şi Turcia.

__________________________________________________________________

Scurtă istorie a bombei de la Hiroshima

6 august 1945. Un bombardier american supranumit "Enola Gay", cu colonelul Paul Tibbets la manşa, decolează în zori din insula Tinian, cu destinaţia nord-nord vest, către Japonia. La bordul său se afla o încărcătură mortală cu nume prietenos: "băieţelul" (Little Boy) - era de fapt o bombă cu uraniu de 4.400 de kilograme.

În acest timp, cei aproape trei sute de mii de locuitori ai Hiroshimei, un orăşel localizat în delta insulei Honshu, dormeau liniştiţi. Se anunţa o zi senină de vară, fără nici un nor pe cer. Nimic nu indica, în zorii acestei zile, că va fi diferită de cele dinaintea sa. Însă, aceasta zi avea să ramână pentru totdeauna în istorie; avea să schimbe, de fapt, istoria omenirii. În această dimineaţă liniştită de august, o singură bombă, lansată dintr-un avion american, a ras de pe faţa pământului un oraş, a început sfârşitul celui de-al doilea razboi mondial, a dat startul erei atomice şi a marcat generaţii întregi de japonezi şi lumea întreagă.

La aproximativ 8.15, o oră la care majoritatea locuitorilor Hiroshimei se treziseră şi îşi începeau în linişte ziua, "baieţelul" a fost lansat deasupra oraşului care nu ştia ce-l asteapta.

Peste trei zile, Nagasaki avea acceaşi soartă ca şi Hirosima, pierind în urma lansării "grasului" (Fat Man), o bombă cu o putere de 21 de kilotone. Pe 15 august, Japonia s-a predat.

Bombele atomice lansate de către Statele Unite asupra oraşelor Hiroshima şi, trei zile mai târziu, Nagasaki, au pus capăt celui de-al doilea Război Mondial. Dar faptul că omenirea trăia deja în Era Atomică şi dovada brutală a eficientei acestei noi arme a pus în pericol pacea care trebuia să urmeze. Edward R. Murrow, un celebru jurnalist radio al acelor timpuri, comenta: ”Foarte rar, dacă nu chiar niciodată, au fost cazurile când s-a terminat un război astfel, lăsând un gust atât de acut al nesiguranţei şi fricii, cu o conştientizare a faptului că viitorul este obscur şi că supravieţuirea nu este garantată”. 

Oamenii de ştiinţă ştiau despre structura de bază a atomului încă de la sfârşitul anilor 1800. Dar au fost necesari doar şase ani între descoperirea fisiunii în 1939 şi distrugerea Hiroshimei de o bomba atomică. La puţin timp după ce Statele Unite au intrat în Cel De-al Doilea Război Mondial, guvernul american a decis să iniţieze Proiectul Manhattan care trebuia să aibă ca rezultat realizarea bombei atomice. Oamenii de ştiinţă angajaţi în acest proiect au început să obţină primele succese. La sfârşitul anului 1942 laureatul italian al Premiului Nobel, Enrico Fermi, şi colaboratorii săi au făcut prima demonstraţie despre reacţia în lanţ, într-un laborator subteran al Universitarii din Chicago. Proiectul Manhattan a demarat, apoi asigurându-se facilităţile necesare pentru cercetarea în domeniul nuclear şi foarte curând au apărut primele rezultate. Pe data de 16 iulie 1945, cercetătorii care luau parte la Proiectul Manhattan au detonat prima armă nucleara în cadrul unui test efectuat lângă Alamogordo, New Mexico. După doar trei săptămâni, ”Little Boy” a fost lansat asupra oraşului Hiroshima.

Iar acum: